Cum să acorzi sprijin copilului îndoliat
Posted by Psiholog Lucretia Preda on feb. 19, 2013 in Psihologia copilului, RESURSE. ARTICOLE. INFORMATII | Comentariile sunt închise pentru Cum să acorzi sprijin copilului îndoliat
Daniel pășește în cabinet împreună cu mama sa (îngrijorată din cauza gândurilor de sinucidere ale copilului). În timp ce îmi vorbește, examinează cu atenție colecția de desene expusă pe perete, și, după câteva negocieri, acceptă să rămânem singuri pe durata ședinței, asigurându-se că mama îl va aștepta în mașină. Profit de momentul lui de tăcere și încep conversația:
– Daniel, ai idee cu ce mă ocup aici?
– Da, dar nu știu cum se numeste meseria ta; e un cuvant greu și nu pot să-l pronunț. Dar știu de la tata că oamenii care au probleme vin la tine.
După o pauză, întreabă:
– Ce fel de probleme au ceilalți oameni?
– Sunt mai multe feluri de probleme, spun. Însă, în general, oamenii vin aici pentru că sunt foarte supărați, nu pot dormi noaptea din cauza îngrijorărilor, visează urât sau au tot felul de… gânduri supărătoare. Ce zici? Ai venit unde trebuie?
– Da… [tace]…și eu am gânduri…
Rămâne cu privirea în gol, în timp ce îl asigur că nu e obligat să-mi spună dacă nu vrea să o facă. După o lungă tăcere, continuă:
– Îmi vin gânduri ca să mă sinucid.
– Cum adică să te sinucizi? Ce înseamnă să te sinucizi? – mă prefac surprinsă.
– Adică să te omori singur. Adică să adormi și să nu te mai trezești niciodată. Am văzut la pro tv că e ușor să faci asta: iei pastile mai multe, otravă sau altceva, adormi, și nu te mai trezesti. Oamenii fac așa.
– Am înțeles… Și? Dacă ai face și tu la fel, cine crezi că ar suferi cel mai tare?
– Mama, și tata, si surioara mea [izbucneste in plans]. Dar eu nu vreau să mor!
– Păi… ai spus mai devreme că… Fă-mă să înțeleg… Vrei să mai trăiești? Sau… nu?!
– Vreau! Vreau!
– Înseamnă că ai motive serioase pentru a trăi, nu-i așa?
– Da! Da! Mi-a spus și tata că eu am pentru ce să trăiesc! Și are dreptate.
– Spune-mi și mie! Vreau să știu și eu ce motive ai pentru a trăi.
– Păi… am o surioară pe care o iubesc tare… și pe mama o iubesc… și pe tata. Și… am laptop și telefon de care am vrut eu, și câine, și multe, multe jucării! Pot să mă joc cum vreau eu! Eu am pentru ce trăi și nu vreau să mor! Nu vreau să am gândurile astea! Nu vreau să le mai am!
[După o lungă tăcere]
– Cum te descurci atunci când ai un astfel de gând? Ce faci?
– Când îmi vine gândul, o sun pe mami imediat. Ea îmi spune că e o prostie, că… să nu mă mai gândesc… și altele… Dar azi, mi-a venit la școală gândul și nu am putut să-i mai spun pentru că doamna ne dădea dictare. Dacă nu-i spun imediat, începe să mă doară tare burta; după ce-i spun lui mami, îmi trece.
– Dar… cum ai reușit, totuși, să nu te omori până acum?
– Nu știu cum am făcut… dar nu vreau să mor!
– Înseamnă că ai și gânduri bune, nu?
– Aa, da! Normal că am!
– Ce faci atunci când ai gânduri bune? Ce faci atunci când te simți bine și te comporți normal? Vrei să îmi povestești?
– Cel mai mult, îmi place să mă joc cu surioara mea. Are doar patru luni, dar vrea să meargă deja. Își ține și capul!
Apoi, după o lungă pauză:
– Am mai avut un frățior, dar a murit… s-a născut prematur, adică mai devreme decât trebuia. Așa mi-a zis mama. L-au ținut unsprezece zile în incubator și s-a stricat incubatorul… Apoi, a murit pentru că nu a mai avut aer. Mama a spus că era vânăt tot… I-a făcut poze și mi le-a arătat. Avea dreptate… era vânăt tot… La înmormântare, am vrut să mă arunc în groapă, dar m-au ținut toți…
– Ai vrut să te arunci în groapă? Ce ai fi făcut dacă ai fi reușit?
– Dacă mă lăsau în groapă, dădeam capacul la o parte să-l văd doar un pic. Am putere, și pot! Numai un pic… să văd cum arăta… și ce culoare avea părul lui… și cum era el… așa… Acum, e înger, și e acolo, în Cer, și ne păzește…
[…] După ce îi spun povestea larvelor de pe fundul lacului, îl întreb:
– Ce zici? Dacă ai fi fost în locul libelulei, ce ai fi făcut? Cum ai fi procedat?
După un timp de gândire, răspunde:
– Dar… nu putea să intre repede în apă, să le spună repede cum e acolo, Sus, apoi să se întoarcă?
– Păi, da… dar i s-ar fi udat aripile și nu ar mai fi putut zbura niciodată, îi răspund.
– Și… dacă se mișca repede-repede? Apoi, să stea cu aripile la soare ca să se usuce…?
– Ar fi fost riscant, Daniel. Ar fi putut rămâne blocată pentru totdeauna pe frunza de nufăr și nu ar mai fi putut zbura! Nici să se întoarcă pe fundul lacului n-ar mai fi putut, pentru că… devenise libelulă. Ai uitat?
– Ba… putea, dacă voia! Măcar un pic! – strigă, plângând, trântindu-se nervos pe fotoliu.
– Daniel, moartea este definitivă… Nu se mai întoarce nimeni de acolo…
– Ba nu! Ba nu! Eu o să mă întorc, promit! Vreau, doar, să mor un pic, măcar o oră… să mă duc la Alex… și să mă joc cu el… l-aș arunca în sus, l-aș gâdila, l-aș învăța să meargă, l-aș lăsa să sară pe burta mea, ne-am distra o grămadă… l-aș învăța toate jocurile; …și m-aș întoarce înapoi! Doar o oră! Numai o oră, cât să-l văd, și aș veni înapoi! Jur!
– Uite, am altă idee. Putem proceda altfel, dar SIGUR. Ce zici?
[privire întrebătoare]
– De exemplu, te poți preface că dormi, și că, în somnul tău, ai un vis… Poți? …să te prefaci că dormi? Uite, închide ochii și prefă-te că nu îi poți deschide! [Copilul întră în joc, întinzându-se pe fotoliu și prefăcându-se că doarme]. Și… ca în orice somn, vei avea un vis… poate… unul din cele mai frumoase vise pe care le-ai avut până acum… Un vis în care călătorești cu nava ta spațială care îți place atât de mult… O navă magică… pe care o conduci singur… cu atâta plăcere… pentru că știi că se află sub comanda ta… și că te poate conduce oriunde dorești…
Și… îi poți comanda să te ducă sus… tot mai sus… de unde să privești locurile preferate de pe pământ… și… pentru că e magică, te poate conduce în atâtea și atâtea locuri… așa cum îi comanzi… așa cum îți dorești… în sus… tot mai sus… dincolo de nori… în Cer… unde, poate… vei avea surpriza de a-l întâlni pe Alex… pe Alex… împreună cu noii lui prieteni… tu știi… pentru că e visul tău. Fii atent la ce vezi acolo… sus… în Cer… dincolo de nori…
………………….
[…] și… după ce l-ai învățat toate jocurile pe care le știi… după ce te-ai asigurat că știe tot ce ai vrut să îl înveți… după ce l-ai învățat deja să meargă… după ce v-ați gâdilat… după ce l-ai lăsat să sară pe burta ta… dă-mi de știre mișcând ușor degetul tău arătător… Lasă-mă să știu și eu că l-ai învățat atâtea… și dă-mi un semn… când ai terminat… și ești pregătit să te întorci…
[după câteva minute, primesc semnalul]
[…] Foarte bine! Spune-i, acum, că a venit vremea să te întorci acasă… și mai spune-i cât de mult îl iubești… Apoi, ia-ți rămas bun cu o îmbrățișare puternică, salută-i prietenii… și urcă în nava ta magică… și comandă-i să te aducă înapoi, aici, unde ești atât de iubit și de așteptat…
După revenirea din „vis”:
– I-am comandat navei să se ducă la Alex, că, mie, nu-mi mai trebuie.
– Bravo! Ai procedat ca un adevărat frate mai mare!
(Daniel, 7 ani)
Cum sa acorzi suport copilului indoliat
Suferinta este raspunsul nostru la pierdere; este un raspuns normal, natural si inevitabil care ne poate afecta fiecare sector al vietii, manifestandu-se in mod diferit, de la o persoana la alta. Pentru unii copii, decesul unei persoane dragi poate fi prima situatie in care s-au confruntat cu sentimentul de abandon, fapt ce poate declansa teama ca vor fi abandonati din nou. Nu toti copiii inteleg ca durerea lor va disparea. In plus, in incercarea lor de a proteja sentimentele altor persoane, evita sa-si manifeste emotiile si, drept rezultat, aceste sentimente reprimate „coboara” in inconstient, reaparand la suprafata dupa o anumita perioada.
-
Nu subestima impactul pierderii asupra copilului tau, chiar daca acesta pare ca se comporta normal!
-
Asigura-ti copilul ca nevoile lui de baza vor fi indeplinite si ca, in timp, durerea lui va scadea in intensitate!
-
Mentine cat mai mult posibil rutina zilnica si standardele de disciplina, deoarece acest lucru creaza un sentiment de siguranta si predictibilitate pentru copil!
-
Ofera copilului ocazii pentru a-si putea exprima durerea! Te poti folosi de desen, colaje, muzica, jurnale, cutii de amintiri, scrisori catre persoana pierduta. Toate acestea i-ar putea oferi o punte catre exprimarea sentimentelor atat de dificil de exprimat pentru el.
-
Fii cu rabdare si ofera raspunsuri clare, coerente, la intrebarile pe care ti le va adresa copilul in mod repetat! Incurajeaza-l sa exprime ceea ce gandeste sau simte!
-
Exprima-ti durerea in fata copulului, astfel incat acesta sa inteleaga ca este bine sa faca si el acelasi lucru.
-
Rezista tentatiei de a-l proteja de suferinta prin evitarea subiectului sau prin distragerea atentiei!
-
Daca ai ocazia, permite copilului sa fie in compania altor copii care au trait o experienta similara!
Psiholog Galati Copii
Cabinet Psihologie Galati / Programari-0740226826