content top
Să ne amintim de părinții noștri!

Să ne amintim de părinții noștri!


<<A fost odată un copac uriaș. În fiecare zi, un băiețel obișnuia să se joace in jurul lui, plăcându-i la nebunie să se cațere până la coroană, să mănânce fructe din el sau să tragă câte un pui de somn la umbra lui… Iubea copacul, iar copacului îi plăcea să se joace cu el. Timpul a trecut, băiatul a crescut și nu s-a mai jucat în jurul copacului așa cum făcea în fiecare zi…

Într-o zi, băiatul s-a întors la copac, iar acesta l-a privit trist, rugându-l:
– Vino sa te joci cu mine!
– Nu mai sunt copil, i-a răspuns băiatul. Nu mă mai joc în jurul copacilor. Acum, am nevoie de jucării și îmi trebuie bani ca să le cumpăr.
– Îmi pare rău, dar nu am bani – a răspuns copacul – dar poți lua toate fructele mele ca să le vinzi, și vei avea bani pentru jucării.
Băiatul a fost atât de entuziasmat! A cules toate fructele din copac și a plecat fericit, însă nu s-a mai întors… Pomul a rămas trist.

Într-o zi, băiatul, devenit între timp un tânăr bărbat, s-a întors din nou la copac, iar acesta l-a rugat:
– Vino și joacă-te cu mine!
– Nu am timp pentru joacă, a răspuns tânărul. Acum, trebuie să muncesc pentru că am nevoie de o casă pentru a locui împreună cu familia mea. Mă poți ajuta?
– Îmi pare rău, dar nu am nicio casă, a răspuns copacul. Dar îmi poți tăia ramurile pentru a-ți construi una.
Tânărul se apucă de tăiat ramurile si plecă fericit. Pomul era bucuros să-l vadă fericit, dar pentru că omul nu s-a mai întors, a rămas din nou singur și trist.

Într-o zi călduroasă de vară, omul s-a întors din nou, și pomul era încântat.
– Vino să te joci cu mine, a spus copacul.
– Am îmbătrânit și nu am chef de joacă, a spus omul. Vreau să merg pe mare, să navighez și să mă relaxez. Poți să-mi dai o barcă?
– Ia trunchiul meu ca să-ți construiești barca! Poți naviga departe și să fii fericit, a spus copacul.
Așa că omul s-a apucat să taie trunchiul copacului pentru a construi o barcă. A navigat și nu a mai apărut pentru o lungă perioadă de timp.

În cele din urmă, bărbatul a reapărut, după mulți ani.
– Îmi pare rău, băiete, dar eu nu mai am nimic pentru tine, a spus copacul. Nu mai am fructe…
– Nu-i nimic, a răspuns omul. Nici eu nu mai am dinți ca să le mușc…
– Nu mai am trunchi ca să te poți cățăra pe mine…
– Sunt prea bătrân pentru asta acum, a spus omul.
– Eu chiar nu-ți mai pot da nimic… singurul lucru ce mi-a mai rămas sunt rădăcinile mele moarte, a adăugat copacul cu lacrimi în ochi.
– Nu am nevoie de mai mult acum, a spus omul. Am nevoie doar de un loc de odihnă. Sunt atât de obosit după toți acești ani…
– Rădăcinile mele sunt bune, spuse copacul. Rădăcinile de copac bătrân sunt cele mai bune ca să te sprijini și să te odihnești! Vino! Vino la mine! Stai jos și odihnește-te, a spus copacul…
Bătrânul om se așeză, iar pomul zâmbi bucuros, cu ochii inlăcrimați…>>
(Poveste islamică)

468 ad

Comments are closed.